UN TRAMVAI NUMIT DORINȚĂ
De Tennesse Williams
Data și ora: 18.11.2026, ora 19:00
Durata spectacolului: 2 h 30 min
Locație: TAM – Sala Arta
Prețul biletului: 40 RON
Cu reducere: 20 RON
Locuri disponibile: 80 de locuri fără plan de sală
Distributia: NICOLETA HÂNCU, SEBASTIAN MARINA,, MĂDĂLINA MUȘAT / OANA JIPA / MARIA PANDREA, COSTI APOSTOL / EDUARD CRUCIANU, IOANA ALEXANDRINA COSTEA / MARIA PANDREA, ION FISCUTEANU JR., IULIAN TRĂISTARU, DANIEL RIZEA, MONA CODREANU, ANCA PITARU.
Regizor asociat și dramaturg: Daniela Dima
Scenografie și costume: Irina Moscu
Coregografie: Flavia Giurgiu
Lighting design: Nichita Teodorescu
REGIE: ANDREI ȘERBAN
Sinopsis spectacol:
Scrisă de Tennessee Williams și devenită una dintre piesele fundamentale ale dramaturgiei secolului XX, „Un tramvai numit dorință” își păstrează forța tocmai prin tensiunile pe care refuză să le simplifice. Blanche DuBois și Stanley Kowalski reprezintă două moduri profund diferite de a privi și de a înfrunta realitatea, iar întâlnirea lor transformă spațiul familial într-un teritoriu al confruntării dintre două feluri de a exista și de a supraviețui.
„O piesă remarcabilă și plină de emoție, ce ne dezvăluie esența unei povești în care iluzia se opune realității și moartea este opusul dorinței, iar teama de ambele îi poate sfâșia mintea unei femei. Încercăm o punere în scenă care revitalizează textul, făcându-l să pară incredibil de proaspăt, actual și relevant, deși a fost scris la mijlocul secolului trecut. Williams explorează condiția unor oameni deznădăjduiți. În cele din urmă, iluzia și lirismul amețitor ale lui Blanche se dovedesc la fel de insuficiente precum materialismul frust și misogin al lui Stanley; personajele reușesc să transmită ideea ciocnirii dintre două ființe vulnerabile, aflate în căutarea disperată a afecțiunii.” spune regizoul spectacolului Andrei Șerban.





