Un chip de lumină — Arhimandritul Ioan, starețul Mănăstirii Hurezi
„Un chip de lumină” este filmul-portret al arhimandritului Ioan, stareț al Mănăstirii Hurezi între anii 1692-1726, un personaj aproape necunoscut până astăzi, dar care s-a remarcat în timpul domniei voievodului Constantin Brâncoveanu prin alesele lui virtuți, ca om al lui Dumnezeu, ziditor în cele pământești, dar și în cele ale duhului. A fost sfătuitor de taină al domnului și duhovnicul fiilor lui, cel care a îndeplinit porunca domnului de a zidi marea lavră de la Hurezi, cu o arhitectură spațială a cărei formă, privită din înălțimi, este o cruce pe pământul Olteniei.
Cele patru schituri ce înconjoară biserica centrală „Sf. Împărați Constantin și Elena” sunt prelungiri ale acesteia, ca locuri de retragere, asceză și rugăciune. Lavra hurezeană urma să fie un puternic așezământ monahal, cu viață de obște, ce trebuia să apere ortodoxia și să o întărească, dar și un puternic centru cultural.
Pentru smerenia sa, jertfitor în marea lucrare a domnului Constantin Brâncoveanu, marele nostru istoric Nicolae Iorga l-a văzut, „ca oltean, ca om luminat, ca prieten al celui mai mare dintre ultimii domni de țară”. Un film realizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Irineu, mitropolitul Olteniei. Anul 2013.





