Recital aniversar
Recital aniversar – 24 ianuarie la Casa Pianului
Miercuri, 24 ianuarie 2026, ora 18:00
Casa Pianului – Jacques Faix, Arad
Intrarea se face pe bază de rezervare prealabilă
Suport cultural: 150 RON
O zi cu rezonanță în istoria României devine, la Casa Pianului, prilej pentru un moment de muzică și recunoștință. Într-un cadru intim, cu sonorități alese și prezențe artistice de excepție, celebrăm nu doar Unirea Principatelor, ci și forța subtilă a culturii de a uni generații.
Pe scena Casei Pianului, vor evolua trei muzicieni de marcă:
Valentin Șerban – laureat al Concursului Internațional „George Enescu”, violonist cu activitate concertistică amplă în Europa,
Ștefan Simonca-Oprița – concertmaestru al Filarmonicii din Arad, cu formare în Germania și un parcurs artistic solid,
Ana Silvestru – pianistă cu o carieră internațională recunoscută, invitată constant pe scene din Europa, Asia și Orientul Mijlociu.
Recitalul va fi urmat de un moment simbolic: vioara Dallinger (1779), instrument de patrimoniu, va fi oferită spre folosință violonistei Butaru Sofia, singurul muzician român acceptat în Orchestra de Tineret a Uniunii Europene.
Acest gest generos, inițiat de doamna Lucia Cristolovean, se realizează în parteneriat cu Asociația Jacques Faix și celebrează meritul, potențialul și încrederea în viitorul artistic al tinerei generații.
Sofia va susține un scurt recital cu noul ei instrument – un moment care va marca simbolic o trecere de ștafetă între școală, scenă și excelență.





